Scop și obiective

Ce ne propunem și ce facem concret pentru a ajunge acolo.

Scopul nostru

Scopul nostru este cercetarea științifică în domeniile ingineriei electrice și energetică, mediu, schimbări climatice, cultură, turism, biodiversitate, științe sociale și ale educației.

Pe lângă aceasta:

  • promovarea și dezvoltarea educației și științei prin consolidarea cadrului intelectual, instituțional, material și social corespunzător desfășurării activităților de învățământ și cercetare științifică;
  • elaborarea, organizarea și finanțarea de programe specifice pentru structurile asociative;
  • rezolvarea intereselor din sectoarele de cercetare, învățământ și științifice, atât pe plan național cât și internațional;
  • elaborarea, organizarea și finanțarea de programe specifice pentru categoriile de persoane defavorizate, persoane aflate în situație de risc social, persoane cu dizabilități;
  • sprijinirea și finanțarea organizațiilor neguvernamentale (ONG), pe plan local, regional și internațional;
  • implicarea grupurilor de tineri, a grupurilor comunitare și a administrației locale, regionale și naționale în acțiuni de dezvoltare durabilă, protecția sănătății, protecția mediului și protecția socială, în țară și în străinătate;
  • protejarea intereselor membrilor săi, care își desfășoară activitatea în domeniul învățământului și al pregătirii profesionale în diverse domenii de activitate.

Obiective și activități

Cercetare și diseminare

  1. Cercetarea științifică în domeniul ingineriei electrice și energetică, mediu, schimbări climatice, cultură, turism, biodiversitate, științe sociale și ale educației.
  2. Cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, sau diseminarea la scară largă a rezultatelor unor astfel de activități, prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe.
  3. Atragerea în rândurile sale a unei părți semnificative din absolvenții Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, aflați în țară sau în străinătate.
  4. Organizarea unei baze de date (unui site web), actualizată periodic, cu posibilitatea de accesare directă prin Internet, referitoare la membrii săi - facilitând comunicarea în ambele sensuri, precum și dezvoltarea băncilor de date necesare documentării și furnizării de informații privind echipamente, utilaje, servicii, furnizori, asociații și situația ONG-urilor existente pe plan local, național sau internațional.

Educație și dezbatere

  1. Implicarea în procesul de reformă a învățământului tehnic din România prin organizarea de grupuri de dialog, mese rotunde, colocvii, conferințe, simpozioane și alte forme de dezbatere axate pe probleme ale adaptării strategiei și curriculei universitare la necesitățile societății românești.
  2. Organizarea de conferințe, seminarii, colocvii, mese rotunde, ateliere de studii/lucru și grupuri de lucru, cu caracter permanent sau temporar, precum și organizarea de conferințe și seminarii pentru dezvoltarea abilităților și dobândirea de cunoștințe în elaborarea de proiecte, cu asigurarea consultanței în scrierea lor.
  3. Organizarea de reuniuni cu caracter educațional, științific, cultural și social - simpozioane naționale și internaționale, sesiuni de comunicări, dezbateri, mese rotunde, manifestări culturale.
  4. Inițierea, dezvoltarea și derularea de programe proprii și în regim de parteneriat cu autorități publice și/sau structuri private din țară și străinătate.

Sprijin pentru societatea civilă și antreprenoriat

  1. Dezvoltarea unei infrastructuri-suport pentru programe și proiecte ale organizațiilor neguvernamentale; antreprenoriat în economie și economie socială; gestionarea unei politici de sprijin și însoțire a structurilor asociative.
  2. Promovarea educației și a formării inițiale și continue de calitate prin activități specifice învățământului, a culturii antreprenoriale și îmbunătățirea calității muncii.
  3. Promovarea programelor de dezvoltare economică a zonelor slab dezvoltate și a programelor de dezvoltare transfrontalieră, a educației formale, nonformale și informale.
  4. Elaborarea și implementarea de programe specifice de inserție și reinserție socială.

Drepturi, egalitate de șanse și incluziune

  1. Promovarea educației multiculturale și nediscriminatorii în rândul populației.
  2. Promovarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și lupta împotriva tuturor formelor de discriminare.
  3. Promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Dezvoltare profesională

  1. Perfecționarea profesională a specialiștilor din diverse domenii de activitate.
  2. Inițierea și susținerea unor acțiuni privind creșterea performanțelor profesionale ale membrilor săi prin participarea la concursuri profesionale, simpozioane, sesiuni științifice locale, naționale sau internaționale.
  3. Inițierea și organizarea de concursuri la nivel național și internațional pe teme legate de obiectul său de activitate.
  4. Inițierea și administrarea proiectelor și programelor destinate sprijinirii sectorului organizațiilor neguvernamentale și a celui economic.
  5. Elaborarea și promovarea politicilor sociale, de mediu și de tineret.

Servicii socio-medicale și mediu

  1. Organizarea și administrarea de activități socio-medicale și economice: rețele de asistență socio-medicală la domiciliul beneficiarilor, locuințe și ateliere protejate, cămine de bătrâni, cămine pentru persoane defavorizate și cu dizabilități, adăposturi temporare, creșe, grădinițe.
  2. Organizarea, monitorizarea și aplicarea de programe, proiecte și activități de conservare a naturii, protecția mediului înconjurător, ecologie, dezvoltarea agroturismului și ecoturismului.
  3. Întreținerea de relații cu organizații și instituții interne și internaționale în domeniu.

Piața muncii și mediul de afaceri

  1. Asigurarea de asistență materială și servicii de consultanță de specialitate pentru sprijinirea, promovarea și dezvoltarea antreprenorială, în vederea integrării cu mediul de afaceri.
  2. Promovarea pe termen lung a reinserției pe piața muncii a persoanelor inactive, a tinerilor, absolvenților și șomerilor, inclusiv din zonele rurale.
  3. Facilitarea accesului la educație și pe piața muncii a grupurilor vulnerabile.
  4. Promovarea imaginii Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, în țară și în străinătate, în scopul recrutării de candidați de valoare pentru admiterea în facultate.

Consultanță, studii și expertiză

  1. Susținerea, promovarea și dezvoltarea de Centre de inițiere, informare și consultanță care să vizeze dezvoltarea durabilă, protecția mediului, sănătății și protecția socială.
  2. Elaborarea de studii și strategii privind dezvoltarea societății civile.
  3. Constituirea unui corp de experți, pe baza activității profesionale și științifice a acestora, de natură a asigura servicii structurilor și organizațiilor neguvernamentale sau celor interesați.
  4. Campanii de conștientizare a tineretului asupra libertăților, drepturilor și obligațiilor acestuia.

Comunitate academică

  1. Sprijinirea organizării de manifestări aniversare ale promoțiilor de absolvenți prin folosirea bazei de date a asociației și asigurarea cadrului de desfășurare.
  2. Promovarea practicii, formării profesionale continue și cercetarea științifică în diverse domenii științifice.
  3. Implicarea în creșterea nivelului de instruire și de orientare pe piața locurilor de muncă a studenților Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, precum și ai altor universități naționale și internaționale, prin: a) asistență pentru organizarea practicii în producție a studenților pe perioada anilor de studii și a pregătirii proiectelor de diplomă; b) organizarea, în colaborare, de vizite în unități industriale de profil și de conferințe ale specialiștilor în amfiteatrele facultății; c) intermediere privind ofertele pentru burse acordate studenților din partea unor agenți economici interesați de recrutarea pentru încadrarea în muncă a unor studenți și a noilor absolvenți ai facultății; d) organizarea de acțiuni privind valorificarea creației originale a cadrelor didactice, studenților și absolvenților.

Publicații și materiale

  1. Editarea unei reviste a asociației care să prezinte realizări ale membrilor săi, ale cadrelor didactice din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, ale studenților, evocări din istoria facultății (fotografii, amintiri, momente din viața absolvenților și cadrelor didactice în diferite perioade), știri despre absolvenții aflați în țară și străinătate, precum și lucrări de interes în domeniul educației, artei și științei.
  2. Realizarea și distribuirea de materiale didactice, materiale auxiliare și mijloace de învățământ.
  3. Efectuarea de studii pentru identificarea factorilor de risc cu impact asupra calității vieții și calității educației, și pentru identificarea și definirea nevoilor de dezvoltare a agenților economici și autorităților publice și/sau private din țară și străinătate.

Formare și intervenție

  1. Implicarea activă în procesul instructiv-educativ prin organizarea de cursuri de perfecționare în domeniile de interes ale asociației.
  2. Realizarea de activități de supraveghere, prevenire și alarmare, cooperare și intervenție, în cazul în care situația o impune, în conformitate cu prevederile legale sau pe bază de acorduri încheiate cu organele abilitate.
  3. Modernizarea atitudinilor și a mentalităților în raport cu educația și știința.
  4. Îmbunătățirea tehnicilor educaționale, artistice și științifice.